27 apr.
„Singurătate” de Mihai Eminescu
| Cu perdelele lăsate, Şed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, Iară eu pe gânduri cad. |
With the curtains drawn together, At my table of rough wood, And the firelight flickering softly, Do I fall to thoughtful mood. |
| Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. Amintiri Ţârâiesc încet ca greeri Pintre negre, vechi zidiri, |
Flocks and flocks of sweet illusions, Memories the mind recalls, And they softly creep like crickets Through time’s grey and crumbled walls; |
| Sau cad grele, mângâioase Şi se sfarmă-n suflet trist, Cum în picuri cade ceara La picioarele lui Crist. |
Or they drop with gentle patter On the pavement of the soul, As does wax before God’s altar From the sacred candles roll. |
| În odaie prin unghere S-a ţesut păinjeniş Şi prin cărţile în vravuri Umblă şoarecii furiş. |
About the room in every corner Silver webs the spiders sew, While among the dusty bookshelves Furtive mice soft come and go. |
| În această dulce pace Îmi ridic privirea-n pod Şi ascult cum învelişul De la cărţi ei mi le rod. |
And I gaze towards the ceiling That so many times I saw, And listen how the bindings With their tiny teeth they gnaw. |
| Ah! de câte ori voit-am Ca să spânzur lira-n cui Şi un capăt poeziei Şi pustiului să pui! |
O, how often have I wanted My worn lyre aside to lay; From poetry and solitude At last my thoughts to turn away. |
| Dar atuncea, greeri, şoareci, Cu uşor-măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. |
But again the mice, the crickets, With their small and rustling tread Awake in me familiar loggings And with poetry fill my head. |
| Câteodată… prea arare… A târziu când arde lampa, Inima din loc îmi sare Când aud că sună cleampa… |
Once in a while, alast too rarely, When my lamp is burning late, Suddenly my heart beats wildly For I hear the latch-bar grate. |
| Este Ea. Deşarta casă Dintr-o dată-mi pare plină, În privazul negru-al vieţii-mi E-o icoană de lumină. |
It is She. My dusky chamber In a moment seems to glow; As if an icon’s holy lustre Did o’er life’s threshold flow. |
| Şi mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Când eu stau şoptind cu draga Mână-n mână, gură-n gură. |
And I know not how the moments Have the heart away to sneak, While we whisper low our loving, Hand in hand, and cheek to cheek. |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |