Arhiva pentru ianuarie, 2017

17 ian.

Piaţă

Să o vezi p-aia ireală cum e! :))

Real Mart

17 ian.

Formule de salut şi pentru începerea discuţiei

Prezentare şi exemple

16 ian.

a patina

Verbul a patina este – evident! – unul de sezon și are dedicate, în dicționarele explicative, două articole diferite. Primul dintre acestea se referă la sensul folosit pentru obiectele de metal oxidabil și înseamnă „a căpăta patină”, fiind sinonim cu a se învechi, a se uza. Termenul se folosește și pentru acțiunea de „a face (prin diferite procedee tehnice) ca un obiect să capete patină”.

Cel de-al doilea articol are în vedere semnificația care ne interesează în mod deosebit zilele-astea. Există – evident! – o accepție pozitivă și una negativă, una care ne place și una care nu ne place, așa cum sunt, de altfel, toate lucrurile și treburile anotimpului ăstuia! Așadar, verbul se referă la oameni („a se da pe gheață cu patinele, a practica patinajul”) sau la roțile vehiculelor („a se învârti pe loc fără să înainteze”).

Prin extindere de sens, se ajunge foarte ușor la „a nu putea să înainteze sau a aluneca, abătându-se de la direcția de înaintare”, cu referire la întreaga mașină, nu doar la roți, sau „a se deplasa prin alunecare pe o suprafață lucie”, pentru orice altă situație. Cele mai cunoscute sinonime, utilizate în funcție de cât de dorită și controlată este acțiunea, sunt a derapa și a glisa. Dar îmi place patinatul cu mașina. Nu neapărat momentul în care pierd controlul, ci momentul în care, cuminte, mașina mea se redresează și îmi demonstrează, de fiecare dată, că ne înțelegem…

Continuare »

16 ian.

Educaţie pentru toţi

Poate unii înţeleg mai greu ce înseamnă „toţi” :)

education for all

16 ian.

uninterested, disinterested

Pot fi sinonime?

13 ian.

Male Employees

In a small town in the US, there is a rather sizable factory that hires only married men. Concerned about this, a local woman called on the manager and asked him, „Why is it you limit your employees to married men? Is it because you think women are weak, dumb, cantankerous… or what?”

„Not at all, Ma’am,” the manager replied. „It is because our employees are used to obeying orders, are accustomed to being shoved around, know how to keep their mouths shut and don’t pout when I yell at them.”

© 2024 blog.ro-en.ro