25 feb.
„Sonnet IV” de Samuel Daniel
| When men shall find thy flow’r, thy glory, pass, And thou with careful brow, sitting alone, Receivèd hast this message from thy glass, That tells the truth and says that All is gone; Fresh shalt thou see in me the wounds thou mad’st, Though spent thy flame, in me the heat remaining: I that have loved thee thus before thou fad’st— My faith shall wax, when thou art in thy waning. The world shall find this miracle in me, That fire can burn when all the matter’s spent: Then what my faith hath been thyself shalt see, And that thou was unkind thou may’st repent.— Thou may’st repent that thou hast scorn’d my tears, When Winter snows upon thy sable hairs. |
Când s-o vedea că nu mai eşti în floare, Şi ţie, duh stingher şi abătut, Îţi va fi spus oglind, vestitoare De adevăr, că Totul s-a trecut, Privi-vei, vie, rana ce-am primit. Deşi păleşti, prin mine flăcări curg; Cât încă străluceşti te-am îndrăgit – Mai dragă-mi eşti când luneci spre amurg. Eu lumii voi vădi acea minune Că focul chiar şi stins mai dă dogoare: Vei şti atunci fidela-mi pasiune Şi-ai să regreţi că fapta-ţi rea mă doare, De-al tău dispreţ atunci să-ţi pară rău Când ierni vor ninge-n negru părul tău. |
| Samuel Daniel | traducere de Tudor Dorin |
