Legume
Prezentare cu transcriere fonetică
Centrul de învăţare a limbii engleze, Shakespeare School, a lansat cursurile intensive de vară de limba engleză pentru copii şi tineri, „Coloured Summer Sessions”, ce se vor desfăşura în perioada iunie-iulie 2011 la cele două sedii din Bucureşti.
Vara 2011 este cu adevărat specială, întrucât Shakespeare School lansează o suită de cursuri unice pe piaţa din România, unul dintre acestea ţintind recrearea pieselor lui Shakespeare într-o manieră modernă, non-conformistă, iar un altul menit să îi antreneze pe copii să descifreze enigme în limba engleză pentru a deveni asistenţii celebrului detectiv Sherlock Holmes.
Continuare »
A (se) distra este un verb încântător, care înseamnă „a petrece sau a face pe cineva să-şi petreacă timpul în mod agreabil”. După cum ştim însă, „agreabil” înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi, de unde şi cele două extreme în semnificaţiile cuvântului – poate fi vorbă, pe de o parte, de folosirea timpului în mod plăcut, iar pe de altă parte, de consumarea acestuia, dedându-se unor – pudic şi generic numite – „plăceri lumeşti”.
Una dintre semnificaţiile mai rar întâlnite ale verbului se referă la „a abate de la o preocupare sau de la un gând, a îndepărta atenţia cuiva de la ceva care îl oboseşte sau îl obsedează”. Însă indiferent de sensuri, dacă punem sinonimele toate la un loc, obţinem un munte de voie bună: a (se) amuza, a (se) desfăta, a (se) destinde, a (se) dispune, a distrage, a (se) înveseli, a petrece, a râde, a (se) veseli, cu tot cu mai vechile a se eglendisi, a (se) libovi. Orice i se poate opune cu succes lui a (se) plictisi.
Continuare »
© 2026 blog.ro-en.ro