10 ian.

Şcoală de vară de limba engleză la Canterbury

Shakespeare School a lansat oferta şcolii de vară de limba engleză la Canterbury. Programul este dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani şi se desfăşoară în campusul universităţii Kent, aflată doar la 20 de minute de mers pe jos de centrul istoric al oraşului Canterbury.

Faimos pentru una din cele mai renumite catedrale din Europa, oraşul medieval Canterbury se remarcă prin muzee şi monumente istorice datând din secolul XIV, dar şi prin multitudinea de străduţe înguste cu magazine, restaurante şi cafenele. De asemenea, faimoasele Canterbury Tales scrise de Geoffrey Chaucer plutesc pretutindeni. Pe timpul verii, oraşul Canterbury este vizitat de foarte mulţi turişti care creează o atmosferă perfectă pentru cunoaşterea culturii britanice.

Programul de vară cuprinde (inclus în preţ):
· Săptămânal 20 lecţii/săptămână de limba engleză, în clase internaţionale de cel mult 15 studenţi
· Test de evaluare iniţială pentru plasarea în grupe corespunzătoare
· Manuale şi material didactic foarte bine alese pe perioada cursului
· La sosire informaţii şi orientare; card de identitate
· Certificat de absolvire curs şi raport de evaluare
· Cazare în campus în condiţii excelente, în camere single standard (cu baie comună) sau en-suite (cu baie proprie)
· 3 mese pe zi în campus (packed lunch în week-end) · Activităţi recreative şi sportive: Welcome Party, disco, punting, tenis, baschet, volei, fashion show, karaoke şi multe altele
· 4 excursii de o jumătate de zi (de exemplu: Canterbury Cathedral, Leeds Castle, Dover Castle, Ramsgate, Margate etc)
· 2 excursii de o zi întreagă (de exemplu: Londra, Brighton, Cambridge etc)
· Asigurare medicală, de bagaje şi la anulare
· Transfer de la şi la aeroportul Heathrow
· Însoţitor de grup din România, vorbitor de limba engleză

Perioada de desfăşurare este 22 iulie – 5 august 2012.

Pentru mai multe informaţii despre oferta şcolilor de vară de limba engleză şi pentru înscriere, puteţi vizita www.shakespeare-school.ro/programevara.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro