Verbul „to hark” este o formă foarte veche pentru „to listen” („a asculta”). Era folosit în special la vânători, imperativ, când conducătorul striga „Hark! Forward!” sau „Hark! Back!„. De a aici a provenit verbul „to hark back”, figurativ pentru „a se întoarce”, „a reveni”.

La începutul secolului XX, hark a căpătat două variante de pronunţie, hearken şi harken. Aceste variante s-au îndepărtat şi mai mult de sensul original, fiind folosite chiar şi fără back cu sensul corespunzător.