Adjectivele „genial” şi „congenial” există atât în limba română, cât şi în limba engleză. Sunt însă câteva precizări care merită făcute despre ele.

În română, „genial” înseamnă înzestrat cu geniu, de geniu. Acest sens există şi în engleză, dar este învechit şi e atât de rar folosit în prezent, încât unele dicţionare nici nu-l mai menţionează. În schimb, este relativ des utilizat cu sensul de blând, plăcut, amabil, simpatic (referitor atât la persoane, cât şi la climă etc). Este interesant cum s-a ajuns la traiectorii lingvistice diferite, plecând de la acelaşi sens iniţial – de la latinescul „genius”, care înseamnă spirit protector.

Dacă în limba română sensurile pentru „genial” şi „congenial” nu lasă niciun loc de confuzie, în limba engleză lucrurile nu sunt atât de clare. Adjectivul „congenial” înseamnă în ambele limbi înrudit în spirit, care are afinităţi (cu cineva). Cum astfel de persoane sunt în acelaşi timp plăcute/simpatice, mulţi vorbitori de limba engleză amestecă sensurile. Aşadar, trebuie atenţie la alegerea cuvântului potrivit.

În limba engleză, un geniu este numit „genius„. Deoarece cuvântul este preluat din limba latină, conform convenţiei din limba engleză, este preluat şi pluralul „genii”. Cuvântul „genius” este unul destul de des folosit, aşa că forma regulată de plural, „geniuses”, are mai mult succes în vorbirea curentă.

În limba română, substantivul „geniu” are adjectivul corespondent „genial”. În limba engleză există o tendinţă similară de a folosi „genius” şi ca adjectiv, dar aceasta constituie o greşeală. Adjectivul „genial” există în limba engleză, dar nu înseamnă acelaşi lucru ca în limba română, ci „amabil”, „cordial”. Adjectivul corect pentru astfel de situaţii este „brilliant” (care, pe lângă „genial”, mai înseamnă şi „strălucitor”, „scânteietor”).