Noi cuvinte adăugate în The American Heritage Dictionaries
The American Heritage Dictionaries a adăugat peste 500 termeni noi la cea de-a cincea ediție a dicționarului său de limba engleză, incluzând termeni din domeniul culinar, precum “banh mi”, “halloumi” și “mochi”, dar și “clickbait”, “cosplay”, “pregame” și “dashcam”.
Directorul executiv al American Heritage Dictionaries, Steve Kleinedler a declarat privind modul prin care aleg cuvinte noi din domeniul culinar și explică de ce American Heritage Dictionaries nu a ales un “cuvânt al anului”: “Editorul nostru din departamentul culinar alege o varietate de meniuri, verifică surse culinare, caută rețete care sunt publicate în ziare și pe bloguri. Și văzând la ce scară largă este folosit termenul — se întreabă dacă se limitează la bucătăriile regionale, ori are o aromă puternic națională. Nu e o coincidență faptul că mare parte din noul material are legătură cu domeniul culinar; altă sursă fiind terminologia medicală.”
Continuare »