11 ian.

Cold Shoulder

Cântecul interpretat de Adele

22 mai

to give somebody the cold shoulder

Expresia verbală „to give somebody the cold shoulder”, destul de folosită în limba engleză, nu înseamnă, cum s-ar putea crede, „a oferi cuiva un umăr rece”, pentru că nu este vorba despre „shoulder” cu sensul uzual, de „umăr”, ci de „spată” de la un animal.

Expresia îşi are originea în timpul Evului Mediu, referindu-se la două situaţii. Prima era atunci când un musafir depăşea durata în care era binevenit în vizită. Acestor persoane li se servea spată, de obicei de ovină, intenţionat rece. După cum se ştie, aceasta nu pică deloc bine la stomac. Acest gest pasiv-agresiv continua până când oaspetele nedorit se dumirea şi pleca. Cea de-a doua situaţie era atunci când spete reci erau aruncate cerşetorilor pentru a-i descuraja să cerşească. Altfel spus, li se dădea ceva de mâncare, dar nu ceva ce şi-ar putea dori.

Aşadar, cea mai apropiată traducere în română este „a trata cu răceală” – deşi, pentru a fi cât mai aproape de original, ar trebui adăugat şi un strop de sictir.

© 2024 blog.ro-en.ro