25 Noi

„Elegy Written in a Country Churchyard” de Thomas Gray

The curfew tolls the knell of parting day,
The lowing herd wind slowly o’er the lea,
The plowman homeward plods his weary way,
And leaves the world to darkness and to me.
Trist zvon de clopot prohodeşte ziua,
Cireada şerpuieşte pe vâlcea,
Plugarul se întoarce-n sat şi lumea
O lasă-n seama nopţii şi a mea.

Now fades the glimm’ring landscape on the sight,
And all the air a solemn stillness holds,
Save where the beetle wheels his droning flight,
And drowsy tinklings lull the distant folds;
Peisajul licăreşte slab, se stinge
Şi în văzduh e linişte adâncă;
Doar gâze zumzăie şi, toropite,
Din ţarc tălănci îşi dau de veste încă,
Save that from yonder ivy-mantled tow’r
The moping owl does to the moon complain
Of such, as wand’ring near her secret bow’r,
Molest her ancient solitary reign.
Şi-n turn, din iederi, bufniţa ursuză
Se plânge lunii, împroşcând ocară
Celor ce, sub alcovu-i drumeţind,
Îi tulbură domnia solitară.
Beneath those rugged elms, that yew-tree’s shade,
Where heaves the turf in many a mould’ring heap,
Each in his narrow cell for ever laid,
The rude forefathers of the hamlet sleep.
Acolo unde se iţesc movile
Sub tisele şi ulmii noduroşi,
Culcaţi pe veci în strâmtele chilii,
Dorm colţuroşii satului strămoşi.
The breezy call of incense-breathing Morn,
The swallow twitt’ring from the straw-built shed,
The cock’s shrill clarion, or the echoing horn,
No more shall rouse them from their lowly bed.
Chemarea-nmiresmatei dimineţi,
A rândunelei de sub şopruri goale,
Cocoşul-surlă, cornul de hătaşi,
Din scund culcuşul lor n-au să-i mai scoale.
For them no more the blazing hearth shall burn,
Or busy housewife ply her evening care:
No children run to lisp their sire’s return,
Or climb his knees the envied kiss to share.
Nu va mai arde-n vatră pentru ei
Zglobiul foc ce prevesteşte cina
Şi harnice-ale înserării griji
Le va lăsa de-o parte gospodina;
Oft did the harvest to their sickle yield,
Their furrow oft the stubborn glebe has broke;
How jocund did they drive their team afield!
How bow’d the woods beneath their sturdy stroke!
Ades s-a frânt sub secera lor spicul
Şi brazda s-a zdrobit sub fierul lat,
Cum îndemnau cu chiote plăvanii!
Lovite, sihlele cum s-au plecat!
Let not Ambition mock their useful toil,
Their homely joys, and destiny obscure;
Nor Grandeur hear with a disdainful smile
The short and simple annals of the poor.
Ambiţia să nu ia-n râs corvoada,
Sfioasa tihnă, drumul neciteţ;
Mărirea să n-asculte surâzând
Al sărăciei scurt letopiseţ!
The boast of heraldry, the pomp of pow’r,
And all that beauty, all that wealth e’er gave,
Awaits alike th’ inevitable hour.
The paths of glory lead but to the grave.
Blazoanele, puterea, frumuseaţa,
Averea, toate, toate câte sunt,
Aşteaptă ceasul care va să vină –
Poteca slavei duce spre mormânt.
Nor you, ye proud, impute to these the fault,
If Mem’ry o’er their tomb no trophies raise,
Where thro’ the long-drawn aisle and fretted vault
The pealing anthem swells the note of praise.
Nici voi, voi cei trufaşi, nu-i osândiţi
Că Amintirea a uitat s-adune
Comori la căpătâiul lor, că-n naos
Cântări spre slava lor n-au să răsune.
Can storied urn or animated bust
Back to its mansion call the fleeting breath?
Can Honour’s voice provoke the silent dust,
Or Flatt’ry soothe the dull cold ear of Death?
Pot oare bust sau urnă să recheme
În cuibul ei vremelnica suflare?
Să-nvie pompa colbul mut şi-a morţii
Ureche surdă Vorba s-o-nfloare?
Perhaps in this neglected spot is laid
Some heart once pregnant with celestial fire;
Hands, that the rod of empire might have sway’d,
Or wak’d to ecstasy the living lyre.
În locu-acest uitat poate că zace
O inimă arzând cu foc de Sus,
O mână ce-ar fi smuls viers dulce lirei
Sau sceptrul prea destoinic l-ar fi dus.
But Knowledge to their eyes her ample page
Rich with the spoils of time did ne’er unroll;
Chill Penury repress’d their noble rage,
And froze the genial current of the soul.
Bogatul tom cu-a vremurilor pradă
Ştiinţa n-a deschis în faţa lor,
Căci sărăcia le-a curmat avântul
Şi-a îngheţat al gândului izvor.
Full many a gem of purest ray serene,
The dark unfathom’d caves of ocean bear:
Full many a flow’r is born to blush unseen,
And waste its sweetness on the desert air.
Atâtea ce-s, în peşterile mării,
Comori de care oamenii nu ştiu;
Atâtea, florile îmbobocite
Ce-şi pierd dulceaţa-n aerul pustiu!
Some village-Hampden, that with dauntless breast
The little tyrant of his fields withstood;
Some mute inglorious Milton here may rest,
Some Cromwell guiltless of his country’s blood.
Aicea zace-n Hampden hotărât
Pe despotul moşiei a-l înfrânge,
Un Milton mut şi neslăvit, un Cromwell
Nevinovat de-al ţării sale sânge.
Th’ applause of list’ning senates to command,
The threats of pain and ruin to despise,
To scatter plenty o’er a smiling land,
And read their hist’ry in a nation’s eyes,
Lor soarta nu le-a-ngăduit să ceară
Aplauze senatului supus,
Să-nfrunte cu dispreţ ameninţarea
Restriştei şi a chinului nespus,
Their lot forbade: nor circumscrib’d alone
Their growing virtues, but their crimes confin’d;
Forbade to wade through slaughter to a throne,
And shut the gates of mercy on mankind,
Să-mpartă bunăstare şi belşug
Pământului atotsurâzător
Şi-a lor istorie să o citească
’N privirile întregului popor;
The struggling pangs of conscious truth to hide,
To quench the blushes of ingenuous shame,
Or heap the shrine of Luxury and Pride
With incense kindled at the Muse’s flame.
Străduindu-le virturea şi păcatul,
Ea nu le-a-ngăduit, deasemeni,
Să bălăcească prin măcel spre tron,
Să-nchidă poarta milei pentru semeni,
Far from the madding crowd’s ignoble strife,
Their sober wishes never learn’d to stray;
Along the cool sequester’d vale of life
They kept the noiseless tenor of their way.
S-ascundă-ale-adevărului strădanii
Şi rumenul ruşinii de adaos,
Sau cu tămâie-aprinsă-n focul muzei,
Să umple-al satului altar şi naos.
Thomas Gray traducere de Tudor Dorin

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2016 blog.ro-en.ro