Pare evident că trăim într-o democraţie, în aparenţă fiecare face ce vrea şi toţi fac ce pot – dar democraţia asta e amestecată cu multe alte -craţii.

La noi şi în lume există o mare diversitate de -craţii şi aş aminti numai câteva, cu menţiunea că ele nu apar niciodată în formă ideală. pură: aristo-, auto-, biro-, despoto-, geronto, klepto-, medio-, merito- (asta încă nu s-a văzut!), mobo-, pluto-, porno-, tehno-, teo-. xeno-….

Dar dincolo, peste, sub şi alături de astea, realitatea este că toţi oamenii au trăit dintotdeauna şi trăiesc şi azi în ceva ce trebuie să poarte numele de memecraţii – domnia memelor. De mult am scris acest septoe:

„We live in memecracies, ideas dominate us.”

Memele sunt echivalentele culturale ale genelor din biologie (Richard Dawkins) şi sunt şi mai dominante şi egoiste ca acestea. Memele sunt elementele hard ale unei culturi care determină atât continuitatea culturii respective, cât şi aservirea indivizilor culturii în care s-au născut.

„Spălarea pe creier” este o metaforă eronată, o memă otioasă – de fapt oamenii sunt îndoctrinaţi şi conduşi cu ajutorul unor idei, a unor practici culturale. Memele sunt aderente şi greu de îndepărtat – de la „scaieţi” la „tumori” intelectuale profunde.

Paradoxal, cuvântul memă nu este o memă – teoria memelor este rămasă în urmă cu mult faţă de practică. De aceea şi cuvântul memecraţie s-a impus încet. Dar până la urmă am reuşit – a se vedea articolul din EGO OUT. Urmează DEX!

Aş fi încheiat cu „Liberi sunt cei ce pot spune NU memelor, dar mai fericiţi cei ce se lasă în voia lor” – dar nu o spun, mi-e teamă să supăr memele.