21 Oct

„Afară-i toamnă” de Mihai Eminescu

Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.
Now it’s autumn, leaves roam and scatter,
Again the wind flings heavy drops against the glazing;
And you’re reading old letters, tattered and fading
And retrace a whole life-time in just one hour.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
With sweet trifles you enjoy such time-wasting,
You’d hate to be disturbed by a tap on the shutter;
For when it’s sleeting outside, it’s so much better
To dream by the fireside, sleepily nodding.
Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
So I stay in my chair, staring into the fire,
Dreaming of old tales and a fairy queen’s sighs;
Around me the mist rises higher and higher;
De odat’aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.
Suddenly the rustling of silk makes me rise,
Steps so soft, barely touched by the old floor…
Then with slender, icy hands you hide my eyes.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro