31 iul.

Varză şi prezervative

Până şi cei mai deschişi către noutate sunt luaţi prin surprindere când găsesc în Bangkok ineditul restaurant „Cabbages & Condoms” („Varză şi prezervative”). Asocierea celor două cuvinte este atât de bizară, încât pe mulţi îi umflă râsul. Deşi amuzant, demersul are un fundament serios. Care să fie explicaţia?



Restaurantul a atras atenţia pe plan mondial. Situat lângă zonele în care se desfăşoară principalele afaceri din Bangkok, C&C este foarte popular printre clienţii locali şi străini. Afişele de pe pereţi înfăţişează elemente ale medicinii preventive din toată lumea. De sub blaturile din sticlă ale meselor de la bar apar şiruri drepte de prezervative. Prezervativele decorează veiozele şi vazele cu flori din camerele de odihnă. Boluri cu bomboane mentolate sub formă de prezervative sunt servite gratis.

Atmosfera intimă a restaurantului cu vedere spre plajă este completată de specialităţile culinare regionale: de la fructe de mare proaspete, la mâncare tailandeză tradiţională cu legume, fructe şi ierburi aromatice crescute în grădinile şi ferma restaurantului. Restaurantul pune la dispoziţie şi preparate ale bucătăriei internaţionale. O inscripţie îi asigură pe clienţi că „mâncarea noastră vă garantează că nu duce la sarcină.”

Restaurantul a fost creat de Mechai Viravaidya, preşedintele şi fondatorul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Populaţiei şi a Comunităţii (PDA), care explică: „Prezervativele ar trebui să fie la fel de accesibile şi de răspândite ca şi cumpăratul verzelor din piaţă!” (varza existând practic în orice piaţă thailandeză).

Restaurantul a fost conceput în parte pentru a promova o mai bună înţelegere şi acceptare a planning-ului familial, dar şi pentru a produce venituri prin care să susţină diferite activităţi în dezvoltare ale (PDA).

Strategia lui Mechai privind comunicatele de presă este de a face glume şi a expune imagini vizuale care-ţi atrag privirea pentru a birui rezistenţa localnicilor şi a turiştilor legate de sex, planning familial şi HIV/SIDA.

Mechai este cunoscut de localnici drept „Regele prezervativelor”, ocupându-se de programele de educaţie sexuală ale PDA. În ciuda simţului umorului său, misiunea lui Mechai privind „Cabbages & Condoms” – „mâncare bună la preţuri competitive, într-o atmosferă bună pentru o cauză bună” – este o afacere serioasă, veniturile generate finanţând activităţile PDA, cum ar fi clinici mobile, vasectomii gratuite, programe pentru persoanele afectate de HIV/SIDA şi programe de dezvoltare a mediului rural.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro