ro-en.roBlog
română şi engleză · limbă, cuvinte, gramatică, ortografie
29 iun.

Traian şi Decebal

Traian îl întâlneşte în sfârşit pe Decebal şi îi spune:
- Nu fi aşa încruntat, lasă, că o să vă construim şosele pietruite…
Decebal se înnegurează, dar Traian continuă:
- Şi poduri frumoase…
Decebal tace încăpăţânat, însă Traian nu renunţă:
- Şi temple cu statui… hai, măi, Decebal, spune şi tu ceva!
- Barză, brânză, mânz, cuşmă, brad…

1 comentariu la “Traian şi Decebal”

  1. 1
    Iulia Muşat spune:

    :))
    Păi, da!
    Pentru cine nu ştie, cercetătorii estimează că din fondul vechi tracic ne-au rămas doar vreo 200 de cuvinte, fără a fi însă ferm atestate, pentru că dacii nu aveau cultură scrisă. Meritul lingvistic real al „barbarilor” pe care i-au cucerit romanii (deloc de neglijat, pentru că diferenţiază limbile romanice) este felul în care pronunţăm o „moştenitoare” a latinei, precum şi existenţa sunetelor care nu există în celelalte „surori” (ă, â/î etc.)

    Cuvinte ca cele pe care le zice bărbosul din banc au supravieţuit cu brio!
    :))

Adauga un comentariu!



© 2026 blog.ro-en.ro