24 ian.

DOOM 2: pară – parental

! pară (flacără) este substantiv feminin cu genitiv-dativul parei; termenul are acum și formă de plural – pare

! Parcă apare ca substantiv propriu feminin, cu genitiv-dativul Parcei și pluralul Parce („trei surori, zeițe ale sorții din mitologia romană, reprezentate sub înfățișarea unor femei bătrâne”)

* parcometru apare ca noutate – „aparat de taxare pentru parcarea autovehiculelor”; este substantiv neutru cu pluralul parcometre

! pardesiu e substantiv neutru cu pluralul pardesie (forma pardesiuri a dispărut)

* parental e adjectiv nou, masculin cu pluralul parentali și femininul parentală-parentale („care se referă la părinți, ereditar”)

09 oct.

a (se) sprijini

Verbul a (se) sprijini este derivat al substantivului neutru sprijin, și are un singur sens propriu, definit în dicționare cu ajutorul lexemelor sinonime: a (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti. Celelalte sensuri sunt figurate, plecând de la primul. Mai întâi, se referă la „a pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) baza ori întemeia pe ceva”, dar poate avea semnificația de „a ajuta pe cineva sau ceva”, adică a ocroti, a proteja, sau „a-și da concursul la ceva”.

Există și accepții învechite ale verbului, cum e cea regională care se referă la „a ține piept unui atac”, echivalent al lui a rezista. Tot astfel, un sens arhaic al termenului era sinonim cu „a susține, a fi de părere că”, iar unul regional avea în vedere acțiunea de „a opri în loc, a apuca, a prinde”. În această ordine de idei, sinonimele sunt extrem de numeroase (pe lângă cele deja menționate) – a aciua, a ajuta, a apăra, a apuca, a asigura, a bizui, a confirma, a cuibări, a eschiva, a feri, a întâmpina, a lua, a oploși, a opri, a para, a patrona, a primi, a prinde, a pripăși, a purta, a servi, a sluji, a sta, a ține. Și nu am deloc pretenția de a fi epuizat lista…

Continuare »

21 aug.

Mere cu gust de pere

Nici nu ştii ce mănânci :)

© 2024 blog.ro-en.ro