25 aug.

DOOM 2: minimum – minnesänger/minnesinger

! la minimum apare ca locuțiune adverbială

! minion (mi-nion) este adjectiv masculin cu pluralul minioni și femininul minionă-minione

! miniscaf are două variante corecte pentru despărțirea în silabe – mi-nis-caf/mi-ni-scaf; este substantiv neutru cu pluralul miniscafuri

* minivacanță e o noutate, substantiv feminin cu genitivul minivacanței și pluralul minivacanțe

! minnesang, termen din germană, are acum o singură grafie corectă, cea etimologică (păstrând și pronunția lui s ca z); este substantiv neutru. Din aceeași familie lexicală, este menționat și substantivul masculin !minnesänger/minnesinger (se pronunță minezengăr/minezingăr), cu pluralul !minnesängeri/minnesingeri. Termenii sunt legați de lirica medievală germană.

22 dec.

Merriam-Webster a ales „-ism” drept cuvântul anului 2015

Merriam-Webster a ales un sufix mic, dar puternic, drept cuvântul anului: -ism. Dar nu orice „-ism”, ci sufixul termenilor cei mai căutaţi în dicţionarul online al companiei din 2015 şi anume, „socialism”, „fascism”, „racism”, „feminism”, „comunism”, „capitalism” şi „terrorism”.

„Am avut mulţi termeni în minte anul acesta,” a spus Peter Sokolowski, editorul companiei cu sediul în Springfield, Massachusetts. „E un an serios. Aceştia sunt termeni care desemnează idei şi acţiuni. Ne educăm singuri.”

Merriam-Webster urmăreşte ştirile respective care au legătură cu evenimentele din viaţa reală şi la care fac trimiteri prin accesarea unui cuvânt din dicţionar. Iar cercetătorii filtrează datele după termenii comuni accesaţi an după an atunci când îşi întocmesc topurile anuale de preferinţe.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro