03 aug.

a (se) scrânti

Verbul a (se) scrânti are două sensuri principale, dintre care unul propriu și unul figurat; intră în construcția câtorva expresii și are numeroase sinonime. Termenul vine din slavă (krentati „a suci, a întoarce”) și se referă, în primul rând, la oase, membre – „a (se) deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală”, fiind sinonim cu a dezarticula, a disloca, a luxa.

Cea de-a doua accepție are în vedere forma reflexivă a verbului, folosit cu sens figurat – „a-și pierde dreapta judecată, facultatea de a judeca normal, a-și ieși din minți, a lua-o razna”, moment în care stabilește echivalență cu o mulțime de alte verbe: a (se) aliena, a înnebuni, a se sminti, a se țicni, a se zăpăci. Expresia a o scrânti înseamnă „a face o prostie, o gafă” – a greși.

Continuare »

01 iul.

a înnebuni

Verbul a înnebuni înseamnă, în sensul propriu al cuvântului, „a fi atins de nebunie, de demenţă; a deveni nebun, a pierde facultatea de a judeca normal”, fiind sinonim cu a se aliena. Prin extindere de sens şi exagerare metaforică, se referă la „a-şi pierde calmul, stăpânirea de sine” din cauze diverse – de durere, de fericire, de furie. Lexemele echivalente sunt destul de numeroase şi de expresive: a se bolânzi, a căpia, a se scrânti, a se sminti, a se sona, a se strechea, a se sturluiba, a se trăsni, a se ţăcăni, a se ţicni, a zăluzi, a se zărghi.

Termenul poate avea şi valoare tranzitivă, situaţie în care înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă stăpânirea de sine, a scoate din starea normală”, stabilind sinonimie cu a ameţi, a buimăci, a zăpăci, dar şi cu a agasa, a sâcâi, a enerva, a exaspera (în situaţii mai grave). Expresiile sunt faine: „nu mă-nnebuni!” exprimă mirarea sau neîncrederea, „ai înnebunit?” este (de fapt) o exclamaţie de dezaprobare, iar „să-nnebunesc!” e echivalentul garantării celor spuse; se poate „înnebuni după cineva sau după ceva”, se poate „înnebuni de cap pe cineva”.

Continuare »

02 iul.

a deraia

Verbul a deraia are trei sensuri fundamentale, cele figurate construindu-se, desigur, pe baza celui propriu. Acesta din urmă se foloseşte despre vehicule, mijloacele de transport precum metroul, trenul ori tramvaiul, şi înseamnă „a ieşi, a sări de pe şine, de pe linie”.

Prima accepţie din registrul figurat vizează o formă a rătăcirii de natură lingvistică, verbală, o oarecare absenţă în logica discursului. Se referă la „a se abate de la subiect, a devia într-o discuţie”, dar şi la „a vorbi aiurea, a bate câmpii”, stabilind sinonimie cu a divaga.

Continuare »

© 2021 blog.ro-en.ro