27 ian.

„Meeting” de George Crabbe

My Damon was the first to wake
The gentle flame that cannot die;
My Damon is the last to take
The faithful bosom’s softest sigh:
The life between is nothing worth,
O cast it from thy thought away!
Think of the day that gave it birth,
And this its sweet returning day.
Damon al meu a-ncins întâi
Un jar ce n-am cum să-mi alin,
Din sufletul supus tot lui
Îi las şi ultimul suspin.
O, anii seci de mai nainte,
În gând nu ni-i vom mai trezi!
Doar prima zi tu ţine-o minte,
Şi-a revederii dulce zi.
Buried be all that has been done,
Or say that naught is done amiss;
For who the dangerous path can shun
In such bewildering world as this?
But love can every fault forgive,
Or with a tender look reprove;
And now let naught in memory live
But that we meet, and that we love.
Ce-a fost cândva, azi e-n mormânt;
Sau zic: nu-i nimeni culpeş… Oare
Căi numai drepte unde sunt
În astă lume-amăgitoare?
Dar ierţi orice dacă iubeşti,
Sau, ne mustrăm din ochi, blajin;
Şi-acum atât să-ţi aminteşti:
Că ne-ntâlnim, că ne iubim…
George Crabbe traducere de Tudor Dorin

13 ian.

„Late Wisdom” de George Crabbe

We’ve trod the maze of error round,
Long wandering in the winding glade;
And now the torch of truth is found,
It only shows us where we strayed:
By long experience taught, we know—
Can rightly judge of friends and foes;
Can all the worth of these allow,
And all the faults discern in those.
Am tot umblat prin labirintul
Rău încâlcitelor păcate;
Şi adevărul, azi, găsindu-l
Doar cum dăm greş poate s-arate;
Experienţe lungi te-nvaţă
Pe răi şi buni a-i măsura:
Vezi cum trec unii drepţi prin viaţă,
Dar şi metehnele-altora.
Now, ‘tis our boast that we can quell
The wildest passions in their rage,
Can their destructive force repel,
And their impetuous wrath assuage.—
Ah, Virtue! dost thou arm when now
This bold rebellious race are fled?
When all these tyrants rest, and thou
Art warring with the mighty dead?
Mă-ngâmf, acum, că pot să-mpiedic
Al patimei puhoi păgân,
Să-i birui iureşul bezmetic
Şi furia să i-o înfrân –
Dar azi tragi spada, o Virtute!
Când stins e-acel rebel popor?
Când ăşti tirani dorm toţi, şi tu te
Lupţi numai cu strigoiul lor?
George Crabbe traducere de Tudor Dorin

16 mai

„The Pauper’s Funeral” de George Crabbe

Now once again the gloomy scene explore,
Less gloomy now; the bitter hour is o‘er,
The man of many sorrows sighs no more. –
Up yonder hill, behold how sadly slow
The bier moves winding from the vale below;
There lie the happy dead, from trouble free,
And the glad parish pays the frugal fee.
No more, O Death! the victim starts to hear
Churchwarden stern, or kingly overseer;
No more the farmer claims his humble bow,
Thou art his lord, the best of tyrants thou!
Now to the church behold the mourners come,
Sedately torpid and devoutly dumb;
The village children now their games suspend,
To see the bier that bears their ancient friend;
For he was one in all their idle sport,
And like a monarch ruled their little court.
The pliant bow he form‘d, the flying ball,
The bat, the wicket, were his labours all;
Him now they follow to his grave, and stand
Silent and sad, and gazing, hand in hand;
While bending low, their eager eyes explore
The mingled relics of the parish poor.
The bell tolls late, and moping owl flies round;
Fear marks the flight and magnifies the sound;
The busy priest, detain‘d by weightier care,
Defers his duty till the day of prayer;
And, waiting long, the crowd retire distress‘d,
To think a poor man‘s bones should lie unbless‘d.
Cumplita scenă vezi-o încă-o dată;
Acu-i mai calmă; ora-ntunecată
S-a dus: sărmanul n-o să se mai zbată.
Pe deal, departe, şerpuind agale,
Vezi cum sicriul suie dinspre vale.
Acolo dorm cei morţi, scăpaţi de chin,
Iar obştea, azi, mai cheltuie puţin.
Cel stins, o, moarte, n-o să mai audă
Vătaf regesc sau crâsnic plin de ciudă;
Boierul nu-i mai dă porunci, strigând;
Domn îi eşti tu, tiranul cel mai blând!
Vin la prohod şi nişte bocitoare,
Dar tac, într-o pioasă nepăsare.
Ai satului copii s-au strâns grămadă,
Sicriul unui vechi ortac să-l vadă;
Căci el a fost mereu în ceata lor,
Şi-o cârmuise ca un domnitor.
Arc le făcea şi minge zburătoare;
Dibaci era la porţi şi bătătoare.
Pe el îl duc pe ultima lui cale,
Şi, mână-n mână, merg privind cu jale.
Plecându-se, cu ochi isteţi străbat
Mormintele săracilor din sat.
Bat clopote târziu, şi-o buhă zboară;
Pe toţi îi face frica să tresară.
Iar popa, prins cu treburi, pleacă fuga:
La ziua celor morţi amână ruga.
Se-mprăştie şi lumea, cugetând
Că n-ai nici popă, când eşti om de rând.
George Crabbe traducere de T. Boşca

© 2021 blog.ro-en.ro