24 nov.

DOOM 2: Dobrogea – dolcissimo

* Dobrogea este un substantiv propriu feminin, care se desparte Do-bro-gea şi are genitiv-dativul Dobrogei.

! al doilea (al II-lea/al 2-lea) are două variante corecte de despărţire în silabe – do-i-lea/doi-lea; numeralul masculin are femininul a doua (a II-a/a 2-a). Regulile de despărţire în silabe devin flexibile şi pentru !doisprezecedois-pre-ze-ce/doi-spre-ze-ce, care are femininul douăsprezece (do-uăs-pre-ze-ce/do-uă-spre-ze-ce), scrise şi 12 sau XII. Aceleaşi probleme apar la !al doisprezecelea (dois-pre-ze-ce-lea/doi-spre-ze-ce-lea), scris şi al XII-lea, al 12-lea, precum şi la femininul a douăsprezecea (do-uăs-pre-ze-cea/do-uă-spre-ze-cea) – a XII-a/a 12-a.

* doisprezecime (dois-pre-ze-ci-me/doi-spre-ze-ci-me) apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul doisprezecimii şi pluralul doisprezecimi.

* dolby este un anglicism intrat la noi ca substantiv neutru; nu vă mai dau definiţia de DEX, că e rămasă în urmă… cine şi-a făcut timpanele franjuri la cinema, în mall (da, şi ăsta e în DOOM), ştie ce înseamnă.

* dolce şi * dolcissimo sunt termeni proveniţi din italiană şi utilizaţi în muzică; din punct de vedere morfologic, intră în categoria adverbelor.

© 2024 blog.ro-en.ro