12 dec.

a elimina

Verbul a elimina vine dintr-un franțuzesc éliminer (cu rădăcini în mai vechiul latinesc eliminare) și are, între sinonime, pe a îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un tot, dintr-un ansamblu). Într-o accepție specială, se referă la „a da pe un elev afară din școală” ori a da un sportiv afară de pe teren. Un al treilea sens se referă la ieșirea substanțelor toxice din corpul uman – „a îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației), echivalent cu a expira.

Termenul se poate referi la substanțe, materii, alternative etc. – „a îndepărta printr-o selecție, a face să nu mai existe; a da afară, a nu admite”. Dicționarele de sinonime sunt mai darnice și înscriu foarte mulți termen în relație sinonimică: a anula, a curăța, a depărta, a evacua, a expulza, a lichida, a scoate, a suprima, a șterge, a tăia. Dintre antonime, apare a primi, l-aș mai pune și pe a accepta.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro