10 dec.

DOOM 2: cicatrice – cimbru

! cicatrice este un substantiv feminin care se articulează (ca şi până acum) cicatricea, care are (mai nou) două forme de plural cicatrice/cicatrici şi două forme de genitiv-dativ cicatricei/cicatricii

! cicero apare sub două forme diferite, fiind, pe de o parte, un adjectiv invariabil sau un adverb folosit pentru tunsori, iar în altă accepţie este utilizat ca substantiv propriu masculin denumind un corp de literă. Toate acestea (şi presupun că orice alt termen asemănător) sunt obţinute de la substantivul propriu masculin *Cicero, marele om al Antichităţii.

* ciclamen se pronunţă siclamen şi este un adjectiv invariabil, dar funcţionează şi ca substantiv neutru care dă numele culorii roz-mov pe care o are floarea numită !ciclamă.

* cifră-record este o noutate în DOOM2, substantiv feminin cu genitiv-dativul cifrei-record şi pluralul cifre-record

! cimbru are şi un cu totul alt sens decât cel referitor la plantă, fiind un nume etnic, substantiv masculin cu articularea cimbrul, dar pluralul cimbri(i)

22 sept.

Altfel de dicţionar

Pentru fiecare cuvânt există definiţii de dicţionar. Ce se întâmplă însă dacă le uităm sensul „oficial” şi încercăm să ne imaginăm ce ar putea să însemne? După cum rezultă din exemplele următoare, hohote de râs…

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro