09 oct.
„Lambert Hutchins” de Edgar Lee Masters
| I have two monuments besides this granite obelisk: One, the house I built on the hill, With its spires, bay windows, and roof of slate; The other, the lake-front in Chicago, Where the railroad keeps a switching yard, With whistling engines and crunching wheels, And smoke and soot thrown over the city, And the crash of cars along the boulevard,- A blot like a hog-pen on the harbor Of a great metropolis, foul as a sty. I helped to give this heritage To generations yet unborn, with my vote In the House of Representatives, And the lure of the thing was to be at rest From the never-ending fright of need, And to give my daughters gentle breeding, And a sense of security in life. But, you see, though I had the mansion house And traveling passes and local distinction, I could hear the whispers, whispers, whispers, Wherever I went, and my daughters grew up With a look as if someone were about to strike them; And they married madly, helter-skelter, Just to get out and have a change. And what was the whole of the business worth? Why, it wasn’t worth a damn! |
În afara acestui obelisc de granit, mai am două monumente: Unul, casa pe care am construit-o pe deal, În spirale, cu ferestre interioare şi acoperiş din rocă metamorfică. Altul, lacul din faţa metropolei Chicago, Unde calea ferată îşi are depoul, Cu motoare fluierând şi roţi clăncănitoare, Şi fum şi funingine aruncate peste oraş, Şi zgomotul maşinilor de-a lungul bulevardului - Un loc pentru un depozit de deşeuri în portul Marii metropole murdare ca o cocină. Am pus umărul ca aceasta moştenire să fie dată Generaţiilor încă nenăscute, cu votul meu În Camera Reprezentanţilor - Scopul acţiunilor mele a fost punerea la adăpost De la niciodată încetânda teroare a nevoilor. Mi-am crescut fetele în blândeţe Încercând să le dau un sentiment de siguranţă în viaţă. Dar, vedeţi, deşi aveam măreaţa casă, Libertatea de a intra oriunde şi distincţie locală, Puteam să aud şoaptele, şoaptele, şoaptele, Oriunde mergeam, iar fetele mele au crescut Cu privirea aceea temătoare ca şi cum erau gata de a fi lovite de cineva; S-au măritat aiurea, nebuneşte, la întâmplare, Doar pentru a evada şi pentru a avea o alternativă. Şi-atunci la ce a folosit toată afacerea? La ce? N-a meritat doi bani! |
| Edgar Lee Masters | traducere de Petru Dimofte |
