07 mai
„Sonnet LXXV” de Edmund Spenser
| One day I wrote her name upon the strand, But came the waves and washed it away: Again I wrote it with a second hand, But came the tide, and made my pains his prey. Vain man, said she, that doest in vain assay A mortal thing so to immortalize, For I myself shall like to this decay, And eek my name be wiped out likewise. Not so (quoth I), let baser things devise To die in dust, but you shall live by fame: My verse your virtues rare shall eternize, And in the heavens write your glorious name. Where whenas Death shall all the world subdue, Out love shall live, and later life renew. |
I-am scris alesei numele-n nisip, Dar valul năvălind, l-a şters pe dată: Şi iar l-am scris, întru acelaşi chip, Dar marea şi-a făcut din truda-mi pradă. Copile, spuse ea, ce-ncerci în van Să-nveşniceşti un lucru pieritor, Eu însămi va la fel să mă destram, La fel s-o şterge numele-mi, uşor. Nu, nu! strigai, ce-i calp în ţărână moară, Ci tu prin har vei dăinui în lume; Voi nemuri în vers făptura-ţi rară, Şi-n cer voi dăltui cerescu-ţi nume. Şi-acolo, când pieri-va lumea toată, Trăi-vom cu iubire-mprospătată. |
| Edmund Spenser | traducere de Dan Duţescu |
