„Rival” înseamnă în engleză acelaşi lucru ca şi în română. Iar înrudirile etimologice ale acestui cuvânt sunt surprinzătoare.
În engleză, „rival” are aceiaşi rădăcină etimologică ca „river” („râu”) şi „rivulet” („pârâiaş”). Când a apărut pentru prima oară în limba engleză, la începutul secolului al XV-lea, nu era nimic mai mult decât o altă denumire pentru mal. Sensul actual de „competitor” sau „oponent” se crede că derivă de la pescarii care aveau drept de pescuit în aceeaşi zonă, care voiau să prindă cam aceeaşi peşti.Echivalentul din latină, „rivalis”, înseamnă persoană care foloseşte acelaşi râu.
Şi în română există o poveste asemănătoare, dar cu cuvântul „riveran”.
Verbul a (se) reorienta poate fi folosit atât cu valoare tranzitivă, cât și cu valoare reflexivă. Înseamnă „a (se) orienta într-o nouă direcție sau a face să se reorienteze” și, privindu-l în felul acesta, nu e dificil de presupus modul în care s-a format - prin derivare cu prefixul re-, de la verbul a orienta, conform modelului francez - réorienter, fiind sinonim cu a (se) readapta. În afară de aceste observații, dicționarele sunt mute.
Liniștea dicționarelor nu corespunde însă, uneori, realității, care îi cere omului modern o nesfârșită capacitate de reorientare. Rapiditatea cu care lumea din jurul lui se schimbă îi cere o flexibilitate aproape derutantă, care degenerează deseori într-un cameleonism dezgustător. Dar fără a lua în seamă extremele negative, puterea de adaptare și readaptare este un atu pe care oricine îl are îl apreciază. Continuare »