Dr. Cineva
Apelaţi cu încredere ![]()

În limba engleză există proverbul „Action speaks louder than words”, adică „Faptele grăiesc mai apăsat decât vorbele”.
Halloween, sau Ziua Tuturor Sfinţilor, este o sărbătoare foarte populară în Statele Unite, care, datorită succesului ei, a început să se răspândească şi în alte colţuri ale lumii. Totuşi, sărbătoarea are origini europene, provenind din tradiţiile celtice. Aceştia aprindeau focuri pentru a ghida spiritele şi lăsau merinde în faţa casei pentru a le îmbuna. În timp, ritualul s-a transformat, devenind în primul rând o bucurie a copiilor, care umblă din casă în casă, costumaţi în personaje înfricoşătoare, punând celebra întrebare: „Trick or treat?”. Este un fel de „Ne daţi ori nu ne daţi?”, dar mai specific. Pe de-o parte, „trick” înseamnă „truc”, „farsă”, „festă”, iar pe de altă parte, „treat” înseamnă „trataţie”, „cinste”. Altfel spus, copiii cer dulciuri pentru a nu-i speria pe cei colindaţi. Este un joc în care intră toată lumea şi care face ca toate relele să devină mai puţin înspăimântătoare.
Verbul „play” se poate folosi cu sporturi de grup care nu urmăresc o confruntare violentă. Această lecţie explică acest aspect, subliniind şi unele cazuri speciale.
Următoarele pasaje sunt extrase dintr-o compunere scrisă de Danny Dutton, un copil de 8 ani din Chula Vista, California. Tema a fost ca elevii să explice cum îl înţeleg ei pe Dumnezeu.
Continuare »
© 2026 blog.ro-en.ro