polarize
Explicaţii, exemplu şi pronunţie
„American” înseamnă acelaşi lucru atât în limba engleză, cât şi în limba română: cetăţean al Statelor Unite ale Americii (dar în engleză se scrie cu iniţială majusculă, pentru că derivă dintr-un nume propriu). Sensul nu este tocmai logic - americani ar fi trebuit să fie numiţi toţi locuitorii continentului. Este însă un fapt care nu mai poate fi schimbat şi nu există sinonim. Arhitectul Frank Lloyd Wright (8 iunie 1867 - 9 aprilie 1959) a încercat să impună cuvântul „Usonian” (de la „US”, abrevierea pentru „United States”), dar ideea nu a prins.
La auzul numelui „Frankenstein”, majoritatea oamenilor se gândesc la acel monstru din romanul cu acelaşi titlu de Mary Shelley. Greşeala apare când monstrul este numit Frankenstein. De fapt, acesta este numele celui care l-a creat (mai exact, Victor Frankenstein). Monstrul nu are un nume, iar în roman i se spune în mai multe feluri: creatură, fiinţă, căpcăun, demon, diavol etc. Dată fiind lipsa unui nume, după ce romanul a devenit foarte cunoscut, confuzia a luat amploare. Pentru a da un sens acesteia, în unele adaptări cinematografice s-a încercat un artificiu: Victor Frankenstein îi dă monstrului numele său. Totuşi, pentru a fi corecţi, în spiritul în care autoarea şi-a conceput personajul, trebuie să-l numim „monstrul lui Frankenstein”.
© 2026 blog.ro-en.ro