American slang 7a
Expresii, pronunţie şi gramatică
Din anul şcolar 2008-2009, site-ul ro-en.ro a început o colaborare cu Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, condus de Prof. dr. Lidia Vianu, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Astfel, un grup de masteranzi au participat la mai multe proiecte care au legătură cu dezvoltarea prezentă şi viitoare a site-ului. Le mulţumim la fiecare în parte (în ordinea nivelului de participare): Liliana Ştefan, Ana-Maria Muntean, Oana Cusai, Alina Bucurel, Olivia Pop, Cătălina Stoicescu, Oana Romanescu, Ana Fârnoagă, Laura Adam, Carmen Oana Dumitru, Alexandra Cărămidă, Simona Păvăloiu, Simona Sanda, Olimpia Mălai.
Pentru anul şcolar următor sunt avute în vedere câteva idei noi, astfel încât colaborarea să continue şi mai bine, să fie cât mai interesantă şi utilă. Ca întotdeauna, rămânem deschişi la colaborări cu instituţii, firme şi asociaţii care au preocupări în domeniul lingvistic, sub diferite forme.
Zilele astea am căutat prin dicţionare un verb pe care să-l pot numi cu toată inima „cel mai optimist”. Căutarea a fost grea, iar alegerea dificilă, însă n-o să vi le aduc în atenţie pe toate cele care mi-au trecut prin minte… poate să le vină şi lor, într-o bună zi, rândul. Destul să spun că sufletul meu neostoit şi etern optimist s-a oprit de bunăvoie asupra lui a spera. Structurile cu înţeles similar se referă la „a considera ca realizabilă o dorinţă”, „a avea speranţă” sau „a aştepta cu încredere”, dar şi mult mai colocvialul „a trage nădejde”. Teribil de frumoase mi s-au părut sinonimele: a nădăjdui - pentru că nu se poate româneşte fără slavoneşte, a crede - pentru că nu se poate speranţă fără credinţă, a (se) aştepta - pentru că nu se poate nici fără răbdare. M-au luat însă prin surprindere vreo doi termeni învechiţi şi folosiţi regional, precum a se nădăi şi a upovăi, care se adaugă unei sfere semantice din care nu lipseşte un substantiv feminin ciudat, pe care nu l-aş fi intuit nicicând - spéra, sinonimă cu nădejdea şi credinţa, toate opuse disperării şi deznădejdii.
Continuare »
© 2026 blog.ro-en.ro