Toată lumea crede că ştie ce este o ironie. De fapt, chestiunea e destul de încâlcită. Mai ales la americani.

„Ironic” nu înseamnă „ghinionist”, „interesant” sau „întâmplător”, deşi aceşti termeni deseori sunt folosiţi interşanjabil în Statele Unite. Şi această folosire greşită nu i-a ocolit nici pe lingvişti.

Cert este că incertitudinea legată de definiţia termenului „ironic” persistă şi e veche de zeci de ani. „Ironic” este pe lista de 58 de termeni frecvent folosiţi greşit în limba engleză, întocmită de lingvistul Steven Pinker de la Harvard, şi se află în topul cuvintelor cele mai accesate în varianta online a dicţionarului Merriam-Webster.

Prin urmare ce înseamnă ironia cu adevărat şi de unde vine confuzia asta? O parte a stării de ambiguitate provine din faptul că sunt nu mai puţin de trei definiţii ale termenului în unele dicţionare. Este vorba despre ironia socratică (metodă filozofică antică) şi ironia dramatică (tehnică retorică şi literară), dar definiţia care ne interesează – şi care este cea mai dezbătută – este ironia situaţională. Aceasta survine, aşa cum o defineşte Oxford English Dictionary, atunci când „o situaţie sau un eveniment par deliberat contrare cu ceea ce se aşteaptă şi adesea sunt amuzante într-un mod neaşteptat.”

Importantă, conform puriştilor, este partea deliberat contrară – ca o situaţie să fie ironică, trebuie să fie opusul a ceea ce se aşteaptă, nu doar o coincidenţă amuzantă.

Nu toţi lingviştii au totuşi această viziune limitată. Campionii sporirii limbajului fluid, Merriam-Webster argumentează că cei care folosesc „ironic” cu sensul de „întâmplător” nu greşesc, de fapt, ci nu fac decât să fie pionieri. Editorii spun: „Termenul ironie se aplică evenimentelor care sunt întâmplătoare şi, în vreme ce unii consideră că e o folosire incorectă, e doar una nouă.”