19 aug.

Integrare ro-en.ro în Windows 8

Windows 8 a adus multe noutăţi în lumea acestui sistem de operare. Probabil cea mai vizibilă este Start Screen, locul de unde se pornesc aplicaţiile cele mai importante. Acesta nu se rezumă doar la simpla pornire de aplicaţii, ci permite respectivelor aplicaţii să prezinte scurte informaţii într-un mod dinamic. Windows 8.1 a dus ideea chiar mai departe, cu îmbunătăţiri în acest sens.

Site-ul ro-en.ro a fost adaptat pentru integrare în Start Screen. Ceea ce furnizează dicţionarele sunt termeni cu traducere, extraşi aleator, pentru îmbogăţirea vocabularului „din mers”, în timpul desfăşurării activităţilor curente, ori într-un moment liber.

Pentru cei care nu ştiu cum se procedează, la Unelte gratuite este disponibilă o prezentare video.

Din păcate, Microsoft a decis ca această facilitate foarte interesantă să fie disponibilă doar utilizatorilor care folosesc Windows 8 cu Internet Explorer ca browser implicit, cu justificarea că la clic site-urile se deschid ca aplicaţie Metro. Desigur, se poate folosi şi un alt browser, dar dacă devine implicit, „magia” dispare.

Ca o mică consolare pentru cei care în general preferă alt browser, dar şi pentru cei care încă îşi desfăşoară activitatea preponderent în modul desktop, se poate deschide site-ul în Internet Explorer ca aplicaţie desktop, iar iconul site-ului (cel care apare înaintea de http://…) poate fi tras cu mouse-ul pe taskbar, rămânând acolo. Ulterior, când este necesară o traducere, dicţionarele sunt accesibile rapid, cu un simplu clic.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro