Expolangues 2008
Un colţ de Paris se va transforma în versiunea modernă a miticului turn Babel. Între 6 şi 9 februarie 2008, centrul Paris Expo/Porte de Versailles va găzdui ediţia cu numărul 26 a Expolangues. Sub genericul „Limbile lumii, lumea limbilor”, cel mai mare salon de profil din Franţa va găzdui circa 200 de expozanţi direcţi şi indirecţi (şcoli de limbi străine, editori de metode şi teste lingvistice, firme de interpretariat şi traduceri, presă specializată, centre şi institute culturale), fiind reprezentate 60 de limbi şi 20 de ţări. Invitata de onoare a Expolangues 2008 este China. Sunt aşteptaţi 25000 de vizitatori.
Institutul Cultural Român din Paris participă cu un stand de promovare a limbii şi civilizaţiei române. Vor fi prezentate manuale, dicţionare şi cărţi despre limba şi cultura română. Vineri, 8 februarie, între orele 17 și 18, scriitorul şi profesorul Mircea Goga, lector de limba română la Sorbona, va susţine în sala 4 conferinţa „Limba română şi moștenirea ei latină”, iar sâmbătă, 9 februarie, între orele 16 şi 17, va oferi un mic curs gratuit de limba română.