03 mai

English Taifas – curs intensiv de conversaţie

În luna mai 2011, Echo vine cu un nou curs flexibil, în care puteţi învăţa cum să comunicaţi în limba engleză şi să purtaţi conversaţii pe diverse subiecte din viaţa cotidiană precum şi din aria personală de interes. Cursul are ca obiectiv dezvoltarea abilităţilor de comunicare orală în engleză.

Cursul este conceput ca o dezbatere, axându-se pe situaţii reale cu care cursantul se poate confrunta în relaţii cu persoane de origine străină – la evenimente internaţionale, vizite, pe parcursul unei călătorii în străinătate: orientare în spaţiu, restaurante, magazine, muzee, aeroport, cultură, turism etc.

La sfârşitul cursului cursanţii vor putea:

  • Să întreţină o conversaţie fluentă în limba engleză pe diverse teme de interes general: cultura, turism, viaţă socială, politică, petrecerea timpului liber etc;
  • Să construiască răspunsuri ample şi clare la întrebări specifice, cu un vocabular îmbogăţit.

Participanţii trebuie să deţină cunoştinţe de nivel mediu de limba engleză, deoarece cursul se va desfăşura exclusiv în limba engleză, pentru ca acesta să-şi atingă obiectivele.

English Taifas cuprinde 16 ore ore de curs, respectiv 8 şedinţe a câte 2 ore fiecare. Cursul se desfăşoară în perioada 19 mai – 17 iunie 2011, în zilele de joi şi vineri, intervalul orar 17:00–19:00.

Cursurile se vor desfăşura la sediul ECHO (Str. Dimitrie Onciul nr.33, sector 2, Bucureşti, în zona Foişorul de Foc), grupa fiind formată din maxim 10 cursanţi.

Tariful aferent acestui curs este de 300 lei. Înscrierile se fac la sediul Echo, în baza actului de identitate, până pe 10 mai 2011, cel târziu.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro