DOOM 2: felidă – ferfeniţă
! felidă este un sinonim al lui felină, substantiv feminin cu genitiv-dativul felidei şi pluralul felide
* felurit apare ca noutate, adjectiv masculin cu pluralul feluriţi şi femininul felurită-felurite; genitiv-dativul plural (antepus, neprecedat de alt determinant cu formă cauzală marcată) este feluritor, în timp ce acuzativul masculin este a feluriţi, la feluriţi şi femininul – a felurite, la felurite (de exemplu, spunem opiniile feluritor oameni, dar opiniile acestor feluriţi oameni sau opiniile a feluriţi oameni)
! femeiúşcă e un substantiv feminin care îşi modifică forma de genitiv-dativ – femeiuştii (în loc de femeiuştei) şi forma de plural – femeiuşti (în loc de femeiuşte)
* a fenta este înregistrat ca verb nou, cu indicativul prezent el fentează
! férfeniţă se foloseşte în registrul popular, familiar, şi este un substantiv feminin care îşi pierde forma de plural