29 sept.

Dicţie, tehnică vocală şi improvizaţie

În perioada 9-11 octombrie 2009, Teatrul Fără Frontiere organizează un workshop de dicţie şi tehnică vocală, susţinut de lect. univ. dr. Viorica Vatamanu, profesor de „Vorbire scenică” la UNATC „I.L. Caragiale”.

Exerciţiile pe care se bazează workshop-ul sunt preluate din arta actorului, dar aplicabilitatea lor este foarte mare, ele fiind utile specialiştilor din aproape orice domeniu de activitate. Acestea ajută la îmbunătăţirea pronunţiei, a discursului, la o vorbire mai clară, mai coerentă şi mai expresivă şi la corectarea defectelor de dicţie.

Cursurile de improvizaţie teatrală continuă la toate nivelurile, iar în fiecare lună se primesc noi cursanţi. Aptitudinile dobândite la aceste cursuri servesc nu numai în domeniul profesional, ci şi la îmbunătăţirea relaţiilor cu cei din jur. Ele sunt predate de o echipă formată din actori profesionişti cu experienţă temeinică în improvizaţie şi pedagogie.
În plus, distracţia şi atmosfera relaxată sunt garantate.

Programul este vineri între orele 18:00-20:00, sâmbătă şi duminică între orele 11:00-13:00. Taxa pentru un curs este de 150 RON. Pentru mai multe informaţii şi înscrieri, puteţi telefona la 0727.866673 sau puteţi scrie la adresa de e-mail tff@teatrulfarafrontiere.ro.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro