Sex la cutie
Un alt fel de a vinde stridii (cunoscute ca fiind afrodiziace) ![]()

Un butonar, picat pe gânduri, îi spune soţiei:
- „Calculator” ar trebui să fie substantiv feminin: doar creatorul îi înţelege logica interioară, limbajul prin care comunică cu un alt calculator nu poate fi priceput de altcineva, memorează chiar şi cele mai mici greşeli pe care le faci, iar dacă chiar îţi place, te trezeşti că ajungi să-ţi cheltuieşti toţi banii pe accesorii.
- Greşeşti! Este tipic masculin! În primul rând, ca să poţi face ceva cu el, trebuie să-l porneşi. Apoi, are multe informaţii, dar nu poate lua propriile hotărâri. Ca să nu-ţi mai spun că ar trebui să te ajute să-ţi rezolvi problemle, dar în mare parte îţi face probleme, iar când te hotărăşti să te ataşezi de unul, îţi dai seama că a apărut un mod m bun.
Parcurgând titlurile din ziare, deseori te umflă râsul, chiar dacă autorii nu au avut această intenţie. Astăzi, parcă mai mult ca oricând, titlurile par desprinse dintr-o comedie absurdă.
Continuare »
Tipătescu se purta cu nevasta lui Trahanache aşa ca şi cum ea n-ar avea soţ. Îi trimite scrisori de amor, vorbesc amândoi ca nişte îndrăgostiţi şi aşa mai departe. La începutul piesei, Caţavencu este adresiv pentru a admira scrisoarea, iar în finalul piesei, când pierde scrisoarea este servil, lipsit de orice gest umil. Toate personagele din „O scrisoare pierdută” sunt lipsite de incultură. Deseori Caragiale demasca moravurile moşierilor de a da nas copiilor lor. Poliţistul Prispanda vorbeşte numai cu perle.
© 2026 blog.ro-en.ro