Cuvântul „bunny” este unul dintre cele mai drăgălaşe din limba engleză. Chiar şi copiii ştiu că înseamnă „iepuraş”.

Din cauza sufixului -y, putem deduce că „bunny” este un diminutiv. Deci trebuie să provină de la „bun„, care trebuie să însemne „iepure”. Şi nu greşim cu acest raţionament, doar că termenul a ieşit din uz. Nimeni nu-i mai spune „bun” la iepure. Doar „bunny” a rezistat.

Partea şi mai interesantă este că înainte de 1600, „bun” nu însemna „iepure”, ci… „veveriţă”. Tot un ghemotoc blănos.

A fost o vreme când o tânără nu putea merge la petreceri şi baluri, nici măcar la plimbări, de una singură. Trebuia să fie însoţită de cineva – de obicei o femeie mai în vârstă sau măritată. În limba engleză această însoţitoare se numeşte „chaperon„.

Termenul este învechit. Cum vine din istorie, mulţi şi-au amintit că într-o vreme limba engleză făcea distincţie între substantivele masculine şi cele feminine, aşa cum se întâmplă în alte limbi. Ortografia „chaperon” le-a sunat masculină – şi cum e vorba despre o femeie, li s-a părut mai logic să scrie „chaperone„.

Aceasta a fost o scriere greşită multă vreme. Numai că greşeala a devenit atât de frecventă, încât „chaperone” a fost acceptată ca fiind o alternativă corectă de ortografiere. În timp, a devenit chiar varianta cea mai uzuală.

În limba engleză, substantivele nu se declină după gen, cum se întâmplă în alte limbi, precum româna.

Dar nu a fost dintotdeauna aşa. Până pe la 1200, şi în engleză existau substantive feminine şi masculine.

Una dintre rămăşiţe este referitoare la blonzi. Şi e o treabă destul de încâlcită. Nici măcar specialiştii nu se pun întru totul de acord.

The Associated Press Stylebook recomandă: „Folosiţi blond ca substantiv pentru bărbaţi şi ca adjectiv pentru toate situaţiile: She has blond hair. Folosiţi blonde ca substantiv pentru femei.”

Garner’s Modern American Usage arată că „blond” este forma preferată în toate sensurile de adjectiv în engleza americană.

Oxford English Dictionary vine cu reversul medaliei: „în Marea Britanie, forma blonde este în prezent preferată în toate sensurile.”

În practică, mulţi folosesc „blonde” pentru feminin şi „blond” pentru masculin, atât pentru substantiv, cât şi pentru adjectiv.

În limba engleză, cuvântul „advance” face cam de toate: este verb, substantiv, dar şi adjectiv. Aici este partea interesantă.

Adjectivele derivă din verbe copiind forma de participiu trecut. Aşadar, dacă verbul este „to advance” („a avansa”), adjectivul corespunzător este „advanced” („avansat”). Atunci cum poate fi „advance” adjectiv?!

Ei bine, chiar este, numai că are un sens diferit de „advanced„. Chiar cumva opus, ceea ce poate produce încurcături. Ca adjectiv, „advance” înseamnă „în avans”. Aşadar, atenţie!

Ca verb, „die” este foarte cunoscut. Înseamnă pur şi simplu „a muri” (plus un morman de sinonime).

Interesant este însă că „die” este şi substantiv – fără vreo legătură cu moartea. Şi nu e vreo raritate, doar că e folosit de obicei la plural, iar pluralul este neregulat: „dice”. Da, „die” înseamnă „zar”. Sau, mai generic, cub.

Uneori se foloseşte tot ca substantiv, dar cu pluralul „dies”, cu tot felul de sensuri tehnice: „ştampilă”, „poanson”, „stanţă”, „matriţă”, „filieră”, „clupă, „soclu” (de coloană).

Cuvântul „dye” se scrie foarte asemănător şi se pronunţă la fel cu „die„. Prilej de glume pentru cei cu umor negru.

Femeile ar trebui să-l cunoască mai bine, pentru că înseamnă „colorant”, „vopsea” (cum e cea de păr, de exemplu). Se foloseşte şi ca verb: „a colora”, „a vopsi”.

În limba română, cuvântul „gospel” este definit ca muzică religioasă a negrilor, înrudită cu bluesul şi jazzul. Şi chiar dacă nu e vreo greşeală, este totuşi doar un sens derivat.

Sensul principal în limba engleză este de „evanghelie” (de obicei una dintre cele patru biblice, care descriu viaţa şi învăţăturile lui Isus, caz în care cuvântul se scrie cu majusculă). Se pare că „gospel” ar fi o contracţie de la „God’s spell” (adică „zicerea lui Dumnezeu”) şi nu e chiar întâmplătoare asemănarea cu „good spell”, expresie folosită cândva cu sensul de „vestea cea bună”.

Prin extensie, „gospel” denumeşte uneori întreaga concepţie expusă de Fiul Domnului, ori chiar Biblia în ansamblu, ceea ce le transmite preotul enoriaşilor prin predica sa.

Şi extensiile nu se opresc aici. Un cod moral sau o doctrină expusă cu ardoare, fără a fi neapărat creştine, sunt denumite uneori „gospel„. Chiar şi ceva care nu poate fi pus la îndoială într-un anumit context este numit „gospel„.

Aşadar, bucuraţi-vă de gospel, ştiind ce înseamnă!