23 iun.

Congresul Internaţional al Scriitorilor şi Traducătorilor

Scriitorii Mircea Cărtărescu, Filip Florian şi Herta Muller vor participa la primul Congres Internaţional al Scriitorilor şi Traducătorilor, WALTIC, la iniţiativa Institutului Cultural Român de la Stockholm. WALTIC va avea loc la Stockholm între 29 iunie şi 2 iulie 2008, fiind organizat de Uniunea Scriitorilor din Suedia, în parteneriat cu diverse instituţii suedeze şi internaţionale. La congres vor participa în jur de 1000 de delegaţi – scriitori, traducători, politicieni, reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale. Dintre aceştia, aproximativ 60 de scriitori vor fi implicaţi activ în programul de seminarii. Printre vorbitorii invitaţi se număra Charles Bernstein, Mia Couto, Jean-Claude Guedon, Philip Pullman, Nawal El Saadawi, Gayatri Chakravorty Spivak, Dubravka Ugresic şi Alexis Wright.

Mircea Cărtărescu va participa la secţiunea „Society and Literature” (luni, 30 iunie, ora 15:10, Congress Hall B), într-un dialog cu scriitorul suedez Andrzej Tichy despre relaţia dintre societate şi literatură.

Filip Florian se va afla pentru prima oară în Suedia, pentru a lua parte la o dezbatere despre istorie şi memorie împreună cu scriitorii Frank Westerman (Olanda) şi Mauro Covacich (Italia), sub titulatura „The Fate of Place” (miercuri, 2 iulie, ora 10:50, Congress Hall C).

Herta Muller a fost invitată în secţiunea „Life Through Letters” (miercuri, 2 iulie, ora 12:50, Congress Hall B), o serie de interviuri cu unii dintre cei prestigioşi scriitori ai momentului. Herta Muller va participa de asemenea la programul public al congresului. Astfel, duminică, 29 iunie, la Kulturhuset, scriitoarea de origine română va discuta despre exil cu scriitoarea croată Dubravka Ugresic şi directorul ICR Stockholm, Dan Shafran. Marţi, 1 iulie, la ora 19:30, Herta Muller va fi invitata Institutului Goethe din Stockholm, unde va citi fragmente din opera sa şi va dialoga cu scriitoarea spaniolă Rosa Montero despre rolul literaturii în ceea ce priveşte aspecte precum captivitatea şi libertatea, dictatura şi democraţia.

Presa suedeză a remarcat prezenţa scriitorilor români la WALTIC, aceştia fiind consideraţi unanim printre capetele de afiş ale congresului (cotidienele Dagens Nyheter, Svenska Dagbladet, Sundsvall, Pitea, Vestmanlands Lan şi altele). Portretele celor trei scriitori sunt prezente în expoziţia foto „Cato Lein – The Last Polaroid Project… The First Impression of Romania”, deschisă la sediul ICR Stockholm până pe 31 august.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro