Unele cutii de culori au peste o sută de creioane colorate, printre ele aflându-se misterioasele nuanţe „lut roşu ars” şi „sienna arsă”. Aceste nuanţe provoacă nedumerire pe continentul nord-american, nu doar pentru că multe persoane nu ştiu ce reprezintă, ci şi din cauza folosirii cuvântului „burnt” (nu „burned”) pentru „ars”: „burnt umber”, „burnt sienna”.

În urma procesului de ardere a metalelor sau mineralelor se schimbă culoarea tuturor oxizilor rămaşi. Prin urmare, o culoare descrisă ca „arsă” poate fi un ton mai închis sau cu o tentă de gri mai accentuată decât culoarea standard cu acelaşi nume. De exemplu, „lut roşu” („umber”) este culoarea pământului maroniu care conţine oxizi de fier şi mangan. După încălzire, devine culoarea maro-roşcat cunoscută sub denumirea de „lut roşu ars”. „Sienna” este un pământ care conţine fier şi are o culoare maro-gălbui înainte de încălzire. După ardere capătă, de asemenea, un ton maro-roşcat.

Doar în engleza americană se face distincţie între cele „burnt” şi „burned”. În alte regiuni în care se vorbeşte limba engleză, ambele sunt acceptate ca forme de trecut ale verbului „burn”.

Nu a fost dintotdeauna aşa. Înainte de secolul al XVI-lea, „burned” era singura formă existentă. În timp, vorbitorii au început să pronunţe „-t” în loc de „-ed” la sfârşitul verbelor. Această modă a prins puţin în SUA şi Canada, însă nu suficient cât să devină o parte uzuală a limbajului. În Marea Britanie şi alte ţări, varianta cu „-t” a devenit folosită în masă.

În engleza americană, „burned” e folosit în mod obişnuit ca formă de trecut a verbului „burn”; iar „burnt” este mereu adjectiv.