Dacă ar fi să aleg, dintre vorbele omului, câteva care mi se par fundamentale, n-aş ezita să includ pe listă verbul a evalua. Termenul are, ca semnificaţie, legătură cu determinarea sau stabilirea preţului, a valorii. Implică un şir de calcule şi estimări extrem de complexe, ce vorbesc de la sine despre felul în care vedem lumea şi suntem obişnuiţi a o judeca. Oricât pare de ciudat, deşi avem tendinţa să considerăm că acţiunea aceasta are a face numai cu anumite profesii sau compartimente ale vieţii noastre, ea este, de fapt, proprie oricărei situaţii de viaţă, şi fiecare dintre noi o realizează, mai mult sau mai puţin automat, de fiecare dată când e pus într-o situaţie nouă, mai ales dacă este una decizională. Din ce pot eu depista în privinţa exactităţii acestui act de evaluare, există două extreme între care ne mişcăm: a estima si a măsura. Prima dintre ele este una rapidă, în cazul în care se cere o judecare urgentă a situaţiei, în timp ce ultima cere rezultate precise, ferme, incontestabile. Amândouă sunt însă vital necesare mentalului uman, una accentuând pe capacitatea omului de a se adapta, cealaltă pe necesitatea de a evolua sistematic.

Una dintre deprinderile esenţiale, pe care trebuie să le formăm şi să le educăm, este aptitudinea de a evalua rapid o situaţie în care ne aflăm într-un moment dat. Tipul de reacţie şi abilitatea de a găsi o soluţie diferă de la o persoană la alta şi poate de aceea vedem atât de diferit lumea şi nu reuşim întotdeauna să înţelegem de ce reacţiile semenilor noştri sunt atât de diverse. Diferenţa îmi pare irelevantă în sine – e chiar logică, firească – , dar analiza felului în care reacţionează ceilalţi la stimuli poate lămuri elementele de bază ale personalităţii lor, despre concepţiile pe care le au. O analiză corectă este foarte dificilă când e vorba despre semenii noştri, e adevărat, dar lucrurile stau cu totul altfel dacă le centrăm asupra propriei persoane. Şi aş îndrăzni să afirm că autoevaluarea este una dintre deprinderile esenţiale ale omului. Capacitatea de a mă raporta le orice sistem de valori cu care intru în contact şi de a-mi găsi locul precis în grila valorică pe baza căreia funcţionează acesta mi se pare vital pentru mine. Am depistat, de foarte multe ori, la elevii mei o reticenţă în a se autoevalua şi cred că principala cauză a acestei atitudini este necunoaşterea exactă a sistemului de referinţă. Altfel spus, imposibilitatea de a-ţi acorda „o notă” (folosesc aici termenul într-un sens extrem de larg) demonstrează, de fapt, necunoaşterea exactă a nivelului absolut pe care trebuie să-l atingi. Ştiu că sună ciudat şi pretenţios, dar asta este o evaluare în sine, oferind deja un răspuns evaluatorului despre pregătirea celui testat. Dincolo de toate, însă, autoevaluarea este (şi cred cu fermitate în asta) o capacitate ce poate fi educată. Şi nu vorbesc aici doar de judecarea performanţelor şcolare, ci de sistemul propriu de valori, în absolut.