07 ian.

DOOM 2: a problematiza – procesomanie

* a problematiza apare ca noutate, verb cu indicativul problematizează. Din infinitivul lung, s-a format substantivul *problematizare, feminin cu genitiv-dativul problematizării și pluralul problematizări.

! procátor primește o precizare suplimentară – este regionalism (sinonim cu „avocat”), substantiv masculin cu pluralul procatori

* proceduristă apare într-un articol separat de masculinul mai vechi ce îi corespunde; este substantiv feminin cu genitiv-dativul proceduristei și pluralul proceduriste („specialistă în procedură judiciară, în dreptul procesual”)

* a procesa este verb, având indicativul prezent procesează. Din aceeași familie lexicală, este menționat și substantivul *procesare, feminin cu genitiv-dativul procesării și pluralul procesări.

* procesomanie („mania de a intenta nejustificat procese”) este substantiv nou, feminin cu genitiv-dativul procesomaniei

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro