Verbul a (se) îngriji s-a format prin derivare cu prefixul în- de la substantivul grijă. Primul sens al verbului se referă la „a avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva”. Atunci când este trazitiv are în vedere acțiunea de „a avea grijă de sănătatea cuiva”, iar reflexivul – „a-și căuta de sănătate, a urma o cură, un tratament medical”.

Varianta reflexivă poate fi urmată și de unele determinări introduse prin prepoziția „de”, cu sensul „a-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare, a lua măsurile cuvenite din timp pentru…”, echivalent cu a se preocupa, a căuta, a vedea de (ceva).

Mai sunt folosite o serie de sinonime, destul de numeroase: a alarma, a (se) câștiga, a frământa, a (se) interesa, a intriga, a (se) îngriji, a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a se ocupa, a socoti, a (se) speria, a (se) teme, a trata, a (se) tulbura.

Mă gândesc uneori că verbul acesta ne guvernează întreaga existență. Fie că suntem modele de altruism și ne îngrijim de binele altora, fie că suntem extrem de egoiști și ne îngrijim exclusiv de propria persoană… Cred că fundamentul acestui act e același, deși suntem obișnuiți să le privim complet diferit.

Dar, de cele mai multe ori, ne îngrijim de una-alta – și întotdeauna apar alte „unele-altele” de care este necesar să ne îngrijim… Ne ocupăm viețile în felul acesta și pare că facem lucruri importante… Și, deseori, sunt. Cred însă că cei mai fericiți dintre noi reușesc să țină în echilibru grijile astea de tot felul: e bine să ai grijă de alții, să te preocupi de cele ce se petrec în jurul tău… dar când și când trebuie musai a te îngriji de tine.