Verbul a achiziționa înseamnă „a obține prin achiziție” și s-a format, prin derivare (cu sufixul -ona), de la acest substantiv – „formă de comerț care constă în procurarea de produse (agroalimentare) sau de materiale (pe calea unor contracte speciale); aducere în patrimoniu a unor obiecte rare”. Astfel, expresia a face o achiziție se referă la „a procura, în condiții avantajoase, ceva de preț, un lucru rar”.

Prin urmare, cuvintele din această familie lexicală presupun circumstanțe deosebite în vederea realizării lor semantice, iar acesta este un lucru ce m-a luat prin surprindere. Poate și din cauza faptului că sinonimele indicate în dicționare (și pe care le folosim în mod curent) nu țin cont de acest aspect; a cumpăra, a furniza, a livra, a lua, a neguța, a obține, a procura, a târgui, precum și o serie de regionalisme, se referă la sensul general al termenului. Ceea ce le face sinonime imperfecte.

Analizând cu mai multă atenție contextul în care am folosit acest termen, îmi dau seama că nu-l spuneam, totuși, chiar pentru orice drum la piață. Nu „achiziționăm” pâine și roșii, ci lucruri mai scumpe și menite să dureze mai mult. Cuvântul are o nuanță oficială (cred că vine din vremurile comuniste), dar poate fi, oricând, folosit cu intenție ironică, atunci când vrem să subliniem valoarea sentimentală sau perioada lungă de așteptare pentru vreo cumpărătură, nu neapărat scumpă.

Evident, de-a lungul vieții, facem, oricât de… amărâți am fi, și unele achiziții în adevăratul sens al cuvântului: cărți importante, bijuterii speciale, prima bicicletă, prima mașină, prima casă, cele pe care reușim să ni le cumpărăm singuri, cele mai importante călătorii… și orice mai puteți voi adăuga, pentru că sunt importante sufletului vostru. Pentru toate acestea, investiția materială (dar și emoțională) este semnificativă, transformând o simplă tranzacție financiară într-un eveniment memorabil. Și abia atunci folosim corect verbul a achiziționa.