27 apr.

a participa

Verbul a participa vine din latină – participare, pe filieră franceză – participer, fiind, în consecinţă, un neologism. Sensul de bază al termenului se referă la „a lua parte la o activitate, la o acţiune, la o discuţie”. Alte două sensuri au în vedere, unul – aspectele materiale, adică „a lua parte la o întreprindere economică, contribuind cu bani sau cu alte valori materiale (cu scopul de a obţine un câştig)”, celălalt – aspectele spirituale, deci „a împărtăşi starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva într-o împrejurare dată”.

Participarea presupune, prin urmare, un parteneriat pentru a realiza un anumit lucru sau acţiune, fiind sinonim cu a lua parte, a se asocia, o contribuţie care poate avea, însă, ca scop, şi un câştig financiar – a asista, a colabora, a coopera, a conlucra. De asemenea, asocierea la trăirile cuiva poate însemna ataşament, chiar prietenie, pentru că, astfel, beneficiile vor fi deopotrivă ale tuturor celor implicaţi. În orice caz, participarea este rezultatul unei convingeri interioare că actul acesta poate face diferenţa.

Observ, de la o bucată de vreme încoace, că oamenii din jurul mei au devenit… cumva… mai dornici de participare. Îşi aleg cu grijă – mai mult sau mai puţin – cauzele pa care doresc să le susţină, dar par a dori să devină parte activă a lucrurilor în care cred. Schimbarea aceasta de mentalitate este imperceptibilă, aşa că, în lipsa atenţiei şi în prezenţa neîncrederii, ea pare a nu se produce. Unora ni se pare că ar trebui să fie mai rapidă şi mai evidentă. Eu cred că lucrurile nu se pot grăbi.

Uneori, în viaţă, pentru ca totul să evolueze şi să se dezvolte organic, singura viteză bună este cea cu care lucrurile se mişcă în mod natural. Pentru că, de pildă, într-un Bucureşti plictisit şi sceptic, se pot astfel organiza, la un moment dat, trei evenimente de stradă în aceeaşi zi. Iar gradul de participare va fi – cu adevărat – surprinzător. Astfel s-au petrecut lucrurile sâmbăta trecută, când unii dintre participanţii de la The Color Run şi cicliştii veniţi de la Marşul bicicliştilor s-au întâlnit direct la Spotlight – Festivalul luminii, pe Calea Victoriei. Felicitări tuturor participanţilor, căci oraşul a fost, cu adevărat, în sărbătoare! A primăverii şi a încrederii.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a colabora: Verbul a colabora vine din limba franceză (collaborer), dintr-un și mai vechi latinesc (collaborare), și ...
  • a împărtăşi: Verbul a împărtăşi are incluse în dicţionare câteva sensuri, a căror lectură m-a dus cu ...
  • a (se) împărtăși: Verbul a (se) împărtăși este un derivat al substantivului părtaș, cu prefixul în-, de al ...
  • a (se) datora: Verbul a datora are o poveste interesantă în dicționare. Este derivat din dator, putând avea ...
  • a respecta: Verbul a respecta vine din limba franceză şi este folosit, în general, în situaţii care ...

© 2024 blog.ro-en.ro