01 dec.

a serba

Verbul a serba înseamnă „a marca printr-o solemnitate” şi este echivalent cu a sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.), fiind, în acelaşi timp, şi elementul de la care se formează o întreagă familie lexicală (a sărbători vine din sărbătoare, care se formează de la a serba cu sufixul -ătoare).

Termenul este moştenit chiar din limba latină, din servare, iar sinonimele sunt destul de numeroase, utilizate în contexte diferite: a aniversa, a celebra, a cinsti, a comemora, a lăuda, a omagia. În mod cât se poate de evident şi de mulţumitor, se asociază cu liniştea şi cu odihna, referindu-se şi la „a ţine sărbătoare”, stabilind sinonimie cu a nu lucra, a prăznui.

Astăzi este ziua serbării României. E o zi solemnă şi bună, cum sunt toate zilele ce aduc cu ele bucuria de a fi şi de a celebra. E o zi pe care toţi o vrem liniştită, luminoasă şi lipsită de certurile şi veninul care par a ne otrăvi vieţile în ultimul timp. Căci, cu fiecare astfel de zi, se ridică în noi speranţa că vremuri mai bune s-or naşte, de azi pentru mâine. Iar dacă nu, şi pe cele rele tot noi le-om duce. La mulţi ani!

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a sărbători: Verbul a sărbători e la promoţie în luna decembrie, cea binecuvântată: pe unde te-ntorci, dai ...
  • a celebra: Verbul a celebra face parte din segmentul (relativ) nou al limbii, construit printr-o influență târzie ...
  • a comemora: Verbul a comemora nu este unul care să permită o paletă foarte largă de interpretări. ...
  • a aniversa: Verbul a aniversa este unul care ridică o problemă interesantă, din punctul de vedere al ...
  • genial, congenial: Adjectivele "genial" şi "congenial" există atât în limba română, cât şi în limba engleză. Sunt ...

© 2024 blog.ro-en.ro