Verbul a (se) îmblânzi este unul frumos şi blând, care nu dă prea multe bătăi de cap. Înseamnă, într-o primă accepţie, „a deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (şi în folosul) omului” – sinonim cu a (se) domestici. De unde putem deduce că n-o fi chiar aşa „frumos şi blând” verbul ăsta în lumea animalelor… Probabil că acolo, la loc de mare cinste, aşa cum se şi cuvine, este neîmblânzirea!

Prin extindere de sens, verbul se poate referi la orice demers de „a face sau a deveni (mai) blând”, în timp ce sensul figurat are în vedere elementele dezlănţuite ale naturii (furtună, vânt etc.) – „a scădea în intensitate”. Sinonimele sunt destul de numeroase: a alina, a atenua, a calma, a descreşte, a diminua, a domoli, a îmbuna, a linişti, a micşora, a modera, a pondera, a potoli, a reduce, a scădea, a slăbi, a tempera – multe dintre ele având şi nuanţă reflexivă.

Când vine vorba despre anotimpuri, toamnele îmblânzite sunt animale trebuincioase pe lângă casa omului. Ele sunt frumoase, caline, cochete – seamănă cu pisicile dacă te uiţi la ele din partea potrivită. Sunt credincioase şi îl apără pe om de duşmanii lui cei mai înverşunaţi, cum e iarna, de exemplu, motiv pentru care sunt uşor de confundat cu vreun căţel. Unde mai pui că omul foloseşte de la ele şi carnea, şi laptele, şi blana, şi… şi toate proviziile pentru vremuri tulburi tot ele i le dau. Iar cea de anul acesta arată ca un dar: un ultim dar al Soarelui.