04 feb.

a interpreta

Verbul a interpreta are multe sensuri şi o sumedenie de sinonime. Într-o accepţie generală, de bază, înseamnă „a da un anumit înţeles, o anumită semnificaţie unui lucru”. Această acţiune se poate realiza recurgându-se la elemente clare, la asocieri definitive, la explicaţii recunoscute şi acceptate („a lămuri ori a explica un text, o lege”), dar şi dând o notă particulară, inedită, acestui demers („a expune atribuind o explicaţie personală”), cu referire la fapte, fenomene, evenimente, întâmplări, situaţii, contexte, chiar şi vise.

Dincolo de utilizarea lui în vieţile noastre de zi cu zi, unul dintre cele mai importante domenii în care este necesară această activitate este cel al artei (indiferent de materialul folosit), termenul însemnând astfel „a reda prin mijloace adecvate conţinutul unei opere muzicale, dramatice, literare”. Se poate discuta, deci, de interpretarea unui text literar (a comenta, a explica, a analiza), de interpretarea unui rol într-o piesă sau într-un film (a juca), de interpretarea unei bucăţi muzicale (a executa, a cânta).

În funcţie de gradul lui de implicare, ori de specificul domeniilor între care mediază, termenul interpret poate avea sensuri variate: traducător, translator, tălmaci, tâlcuitor, exponent, reprezentant (al unei colectivităţi), mijlocitor, mediator, artist, actor, executant, comentator. Această activitate se poate transforma într-o meserie, iar atunci lucrurile sunt foarte clare. Dar cred că întreaga noastră existenţă este, de fapt, o muncă de interpretare: încercăm, observându-i şi citindu-i pe cei din jurul nostru, să-i înţelegem şi să le ghicim ascunzişurile.

Ceea ce nu înţeleg eu este de ce nu ne sunt iertate greşelile de interpretare: nu vine sfârşitul lumii dacă nu pricepi o carte ori dacă mai falsezi o notă. O completă obiectivitate îmi pare mai curând teorie (nici măcar dezirabilă), căci lumea din jur o înţelegem prin prisma sensibilităţii şi experienţelor noastre anterioare. Nu se poate face abstracţie de ele, pentru că suntem organisme vii, care evoluează, nu roboţi. Interpretarea îmi pare un proces de intuire, greu de dus dincolo de propriile limite. Sigur, putem învăţa: trăind şi interpretând. Chiar şi greşit.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a munci: Verbul a munci este unul fundamental pentru fiinţarea umană, care presupune desfăşurarea unei activităţi conştiente, ...
  • a depinde: Verbul a depinde are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la lucruri, fapte sau ...
  • a (se) influenţa: Verbul a (se) influenţa înseamnă (în dicţionare, sec şi fără prea multe nuanţe) „a exercita ...
  • a edita: Verbul a edita a ajuns la noi din limba franceză și are două sensuri de ...
  • a manipula: Verbul a manipula este sinonim cu a mânui şi a manevra. În sensul cel mai ...

© 2024 blog.ro-en.ro