17 sept.

a semăna (ceva)

În limba română există două verbe a semăna, amândouă moştenite din latină – unul din seminare, altul din similare –, între formele paradigmatice ale cărora nu există nicio diferenţă. Primul dintre acestea, care se potriveşte la sezon, înseamnă „a pune sau a arunca sămânţa în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolţească şi să răsară”, sinonim în această situaţie cu a însămânţa, a planta, a pune, a (ră)sădi, poate şi a transplanta, în anumite cazuri.

Termenul are şi un sens învechit, care se referea la „a vârî în pământ”, fiind astfel sinonim cu a îngropa. Tot printr-o extindere de sens, verbul poate să însemne şi „a pune din loc în loc”, fiind echivalent cu a împrăştia, a presăra, a risipi (flori în calea cuiva, de pildă). Strâns legată de simboluri atât de evidente ale fertilităţii precum seminţele, acţiunea are, în registrul popular, o conotaţie suplimentară: „a arunca boabe de grâu sau alte cereale (ori bomboane, stafide) înspre o persoană, de Anul Nou sau la nuntă, însoţind gestul de o urare de prosperitate”.

Altfel, ţinând cont de forţa şi de puterea lor de pătrundere, ideile pot fi şi ele semănate, fie că-s bune (cunoştinţe) ori rele (intrigi). Verbul înseamnă deci şi „a face să devină cunoscut unui cerc larg de persoane” – a difuza, a populariza, a propaga, a propovădui, a răspândi. Dar expresiile cu acest verb sunt percepute toate în registru negativ: „a semăna zâzanie” – a învrăjbi, „a culege ce-a semănat” – a suporta consecinţele faptelor sale, iar proverbul „cine seamănă vânt culege furtună” este unul dintre cele mai semnificative avertismente din înţelepciunea populară.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a semăna (cu): Pe lângă verbul a semăna legat de agricultură, în limba română există şi a semăna ...
  • a culege: Verbul a culege este unul de sezon, care se referă la răsplata pe care o ...
  • a (se) rândui: Sensul de bază al verbului a (se) rândui înseamnă „a aşeza într-o succesiune regulată, într-un ...
  • a încolţi: Verbul a încolţi se foloseşte, cu foarte puţine excepţii metaforice, numai la persoana a treia. ...
  • sky: Unul dintre cele mai comune cuvinte din limba engleză este, desigur, "sky". Însă acest substantiv ...

© 2024 blog.ro-en.ro