Verbul a rage se foloseşte în mod special pentru unele animale, însemnând „a scoate răgete (specifice speciei)” – deci sinonim cu a mugi, a behăi şi ce alte vocabule de soiul ăsta mai găsiţi. Are însă şi o dimensiune figurată, referindu-se fie – depreciativ – la copiii care plâng cu glas tare şi, de cele mai multe ori, fără un motiv întemeiat, fie – într-un registru familiar – la orice sunete umane, puternice şi prelungi, stabilind sinonimie cu a ţipa, a striga, a răcni, a zbiera, a urla.

Verbul acesta are o particularitate interesantă; după norma fixată de noul DOOM, nu se foloseşte la participiu, ori la alte moduri şi timpuri formate cu acesta. Probabil pentru că ar fi confundabil cu participiul lui a rade, lucru ce ar crea numeroase probleme semantice. Pe de altă parte, ce importanţă ar prezenta, de exemplu, un răget care ar fi definitiv încheiat în trecut şi nu ar avea niciun efect asupra prezentului? Cât priveşte utilizarea sa pentru oameni, atât de ofensatoare uneori, s-ar spune că oricum n-avem trebuinţă de toate formele sale.