a (se) începe
Verbul a (se) începe are două semnificaţii principale, pe baza cărora se construiesc toate celelalte sensuri ale termenului. Valoarea tranzitivă se referă la „a realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acţiune, dintr-o serie de lucrări sau de acţiuni”, dar şi „a lua, a scoate, a consuma prima porţiune din ceva”. Valoarea intrazitivă este utilizată cu referire la stări şi fenomene, însemnând „a se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne)”, iar adăugarea nuanţei reflexive determină sinonimia cu a porni.
Există, de asemenea, o serie de expresii echivalente pe care dicţionarele le menţionează, precum a se pune să…, a fi pe cale de/să…, a prinde a/să…, a se apuca de ceva. Dintre sinonime, mai pot fi amintite verbe precum a concepe, a debuta, a inaugura, a iniţia, a întreprinde, a se naşte, a purcede. Antonimele sunt, şi ele, destul de numeroase – a continua, a înceta, a încheia, a mântui, a (se) sfârşi, a termina.
Continuare »