Lectoratul de limba română la Alicante, înfiinţat de Institutul Limbii Române din Bucureşti la Universitatea din Alicante, Spania, anunţă organizarea primului exament de atestare a cunoştinţelor de limba română din lume, în perioada 12-13 decembrie 2008. Certificatul pe care candidaţii îl vor primi în urma examinării este eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi este în conformitate cu normele paşaportului lingvistic european. Continuare »
Un ac îl certa pe altul:
– Ţi-am spus că nu-i o idee bună să ne jucăm „De-a v-aţi ascunselea” pe lângă carul cu fân! Acum n-o să-l mai găsim niciodată!
! bibícă stă mărturie în noul DOOM despre genialitatea lui Caragiale, care nu în van ne lua peste picior pentru apucăturile denominative. Termenul se referă la o persoană (iubită – normal! că doar numai din alintătură se poate naşte un asemenea cuvânt); şi, deşi este învechit şi familiar (nu mai spunem că există deja celebrul masculin bibic), insistăm să-l dăm publicităţii. Mai mult, îi schimbăm şi declinarea: pluralul nu mai e bibíce, ci bibíci. Parol!
! Bíblie apare ca substantiv propriu feminin, „cartea de bază a creştinismului”; despărţirea în silabe se face (Bi-bli-e), articularea – Bíblia, iar genitiv-dativul e Bíbliei
! bibliofíl (bi-bli-o-) câştigă teren şi îşi diversifică formele; poate fi adjectiv sau substantiv masculin, cu pluralul bibliofíli; acum are şi feminin – bibliofílă/bibliofíle
!bibliofob primeşte aceleaşi modificări, căci şi femeile au dreptul să fie! Teribil mi-a plăcut, dintre toate cuvintele acestei familii, nu doar ca sonoritate sau idee, cât pentru că mi s-a părut o oarecare ironie folosirea parantezei (rar) în dreptul său! În zilele noastre?! Poate doar în ce priveşte folosirea – e drept că-i cam lung… nici cei ce care sunt nu stiu să-l spuie!
! bicentenár, substantivul neutru care denumeşte cea de-a două suta aniversare primeşte formă de plural – bicentenáre… M-am întrebat de ce nu exista până acum… Sau de ce a apărut? Vom aniversa câte două, trei, cinci bicentenare?