05 aug.
„Bright star” de John Keats
| Bright star, would I were steadfast as thou ar – Not in lone splendour hung aloft the night And watching, with eternal lids apart, Like nature’s patient, sleepless eremite, The moving waters at their priestlike task Of pure ablution round earth’s human shores Or gazing on the new soft-fallen mask Of snow upon the mountains and the moors – No – yet still steadfast, still unchangeable, Pillow’d upon my fair love’s ripening breast, To feel for ever its soft fall and swell, Awake for ever in a sweet unrest, Still, still to hear her tender-taken breath, And so live ever – or else swoon to death. |
Sclipindă stea, de-aş fi neschimbător Ca tine – nu-n splendoarea nopţii ţintuit, Prin pleoape larg căscate singur privitor Ca un sihastru al naturii nedormit La apele ca preoţii spălând Pământul omenesc cu abluţiuni, Sau contemplând uşoara mască de curând Căzută, a zăpezii, pe genuni; Nu – ci-n credinţă-n veci neschimbător La sânul dragei ce se pârguie, să-l ştiu Mereu umflându-se şi coborând uşor, De-o dulce neodihnă treaz să fiu, Ca doar, ca doar s-aud respiru-i, să i-l cer, Şi astfel să trăiesc mereu – de nu, să pier. |
| John Keats | Traducere de Grete Tartler |
